Costica dobre profil – Date personale
Download 52.47 Kb.
|
- Navigate this page:
- Activitati - 1-3 August 1977
- August 1977 – Decembrie 1989
- Magureanu mi-a oferit cartea: Puterea politica si sistemul socia l cu urmatoarea dedicatie: "
- Recomandarea lui Virgil Magureanu
- Costica Dobre pagina din - Profil
| COSTICA DOBRE
- PROFIL – Date personale Nume: Dobre Prenume: Costica Data nasterii: 19 iunie 1947 Locul nasterii: Comuna Galicea Mare, Jud. Dolj, Romania Nationalitate: Romana si Britanica Rezidenta: The United Kingdom Activitati - 1-3 August 1977 – am organizat si condus Greva celor peste 40 000 de mii de mineri din Valea Jiului impotriva regimului comunist de atunci. De notat ca actul de rebeliune al minerilor a avut loc inaintea Solidaritatii din Polonia. Pe plan international, greva sa bucurat de o larga popularitate. In anul 1978 am fost adoptat de catre Amnesty International ca prizonierul ei de constiinta. - August 1977 – eu si familia mea am fost mutati de catre Securitate in orasul Craiova, B-dul 23 August, Bloc A1, etaj 1, ap. 12. Apartamentul apartinuse inainte Securitatii din Craiova. In Craiova mi sa ‘oferit’ sa lucrez initial ca muncitor necalificat la Intreprinderea de Reparatii Auto cu posibilitatea de a ma califica ulterior ca sudor la locul de munca. In Craiova am locuit pana in luna mai 1990. - August 1977 – Decembrie 1989 – am fost urmarit si supravegheat, zi si noapte, de catre Securitate IN TIMPUL REZIDENTEI MELE DIN CRAIOVA - am fost supus la numeroase si lungi interogatorii de catre Securitatea din Craiova si Bucuresti pe motive de stoarcere de informatii despre colegii mei grevisti si acuzatii de jignire, retinere cu forta si maltratare a factorilor de stat si partid locali si centrali in timpul grevei minerilor din Valea Jiului. - m-am deplasat de nenumarate ori la sediul CC al PCR din Bucuresti unde am depus memorii si proteste despre modul in care eram tratat de catre Securitate apeland direct la N Ceausescu sa se respecte toate intelegerile si promisiunile facute in Valea Jiului. De prisos sa adaug ca n-am primit nici un raspuns la demersurile mele. Dimpotriva, de fiecare data cand paraseam cladirea CC al PCR din Bucuresti eram retinut de Securitate si trimis, inapoi la Craiova, sub escorta militara. - 19 Februarie 1979 – fratele meu mai mare, Stan Dobre – Maior pilot de incercare la Fabrica de Avioane din Craiova, s-a prabusit cu avionul si a decedat in conditii total neelucidate. Cu doar trei zile inainte de a muri, fratele meu, aflandu-se intr-o stare de agitatie, panica si surescitare nemaivazute pana atunci la el, mi-a marturisit ca avea informatii certe ca Securitatea punea la cale asasinarea mea si a lui. Ulterior, in timpul unei vizite a lui N Ceausescu in Dolj am fost retinut de un echipaj al Securitatii din Dolj pe motiv ca doream sa-l asasinez pe Presedinte. Dupa interogatoriul de atunci am fost excortat cu un automobil catre casa de catre un ofiter de Securitate care s-a confesat ca fratele meu, cu 5 zile de a muri, a fost interogat a opta oara de Securitate, amenintandu-l cu moartea atat pe el cat si pe mine daca nu ma voi „astampara”. Si astazi sunt convins ca fratele meu a murit ca urmare a presiunilor psihice si fizice exercitate asupra lui de catre Securitate. - Martie 1979, Intreprinderea de Reparatii Auto din Craiova – in cadrul adunarii generale pe intreprindere, prin discursul pe care l-am tinut atunci am reusit sa influentez muncitorii sa nu mai realeaga secretarul PCR propus de municipiul si judeteana de partid. Rapid, bravura mea a facut inconjorul intregului oras Craiova. Eram cald inconjurat si incurajat de colegii mei muncitori iar pe strada eram aratat cu degetul in semn de respect si admiratie. - in verile anilor 1979 si 1980 am sustinut examene de admitere la Facultatea de Stiinte Economice din Craiova. De fiecare data am fost respins iar in urma contestatiilor si a cererilor de a-mi vedea lucrarile mi sa raspuns ca ele nu se aflau la arhiva facultatii ci la Securitate. - Iunie 1981, la sediul ziarului „Steagul Rosu” din Craiova, am sustinut un examen de preselectie pentru pregatire ca journalist, cursuri de zi. Ulterior am fost chemat de catre prim-secretarul PCR Dolj de atunci, Miu Dobrescu, acesta precizadu-mi ca singura institutie unde puteam studia era Stefan Gheorghiu, sectia economica, cursuri fara frecventa cu durata de cinci ani de zile. Pe toata durata cursurilor la Stefan Gheorghiu am lucrat ca sudor la Intreprinderea de Reparatii Auto din Craiova. - Februarie 1985, Intreprinderea de Reparatii Auto Craiova – in urma unei sedinte am fost grav insultat de secretarul de partid pe intreprindere. In fapt acest personaj mi-a spus ca nemernici ca mine si colegii mei grevisti din Valea Jiului ar trebui pusi la zid si impuscati pentru tot raul cauzat Romaniei. La asemenea insulta si amenintare cu moartea nu am mai putut rabda. In fata a 11 persoane prezente, printre care ing-sef pe intreprindere si alti activisti de partid de la municipiu si judet, am sarit la gatul celui care m-a insultat si efectiv l-am calcat in picioare. A fost pentru prima si ultima oara cand am batut pe cineva. Imediat cel batut si-a scos certificat medical dupa care ma dat in judecata. Ulterior, la sfaturile organelor de partid si Securitate, si-a retras plangerea impotriva mea. - 17 Noiembrie 1987, sediul CC al PCR din Bucuresti – am azvarlit cu carnetul de partid in fata demnitarului care m-a primit in audienta, protestand impotriva represiunilor PCR si Securitatii impotriva muncitorilor grevisti din Brasov. La iesirea din sediul CC al PCR am fost rapit de 3 indivizi in civil, aruncat intr-un automobil, legat la ochi si condus la o destinatie necunoscuta. Acolo, timp de mai mult de 10 ore, am fost mai intai dezbracat la pielea goala, injectat cu substante halucinogene, sugestionat sub hipnoza profunda, iradiat pe frunte si piept iar la sfarsit un individ in halat alb mi-a pus in fata o hartie milimetrica cu mazgaleli de curbe ascutite, spunandu-mi: “Priveste. Tot ce vezi tu pe aceasta diagrama demonstreaza ca esti nebun”. I-am raspuns ca nu credeam. A urmat: “Asa este cum iti spun eu! Numai un nebun poate sa arunce cu carnetul de partid. Noi am constatat, prin aparatele noastre, ca nebunia ta este ereditara. Te asigur ca si tatal tau este nebun iar fiul tau curand va da si el semene de nebunie. Asta este sigur”. Seara, am fost expediat la Craiova cu acceleratul de noapte, orele 10:50. Urmare acelei crime a Securitatii, timp de aproximativ o luna de zile am fost extrem de agitat si nervos, noptile aveam cosmaruri si plangeam si ce este cel mai trist, ma suspectam de nebunie si chiar pe tatal si fiul meu ii suspectam de nebunie. Eram complet dominat de ceea ce imi spusese acel individ, imbracat in alb. La serviciu aveam impresia ca toti ma priveau intr-un mod ciudat. Chiar am chestionat unii colegi de munca despre ce credeau despre mine. Colegii, mai apropiati, mi-au spus ca in toata intreprinderea era mare agitatie pentru ca aruncasem cu carnetul de partid catre unul din tovarasii, de sus, de la Bucuresti. Nu-mi puteam explica teama si ingrijorarea cu privire la cele auzite de la colegii mei. Am mai aflat ca venisera in intreprindere activisti de partid chemand colegi de-ai mei, membri de partid, pe care ii sfatuiau sa raspandeasca zvonuri ca sunt nebun si sa de-a declaratii scrise in acest sens, ca de pilda: ca m-au vazut luand medicamente, ca mergeam la WC ca sa ma droghez etc. La scurt timp s-a tinut o sedinta de partid unde unii membri de partid s-au ridicat si m-au infierat, cu mandrie proletara, pentru gestul meu de a arunca cu carnetul de partid pedaland la fiecare fraza pe chestia cu nebunia. - Decembrie 1988 – am reusit sa conving peste 150 de muncitori, de la sectia intreprinderii in care lucram. sa declare greva, prin incetarea lucrului, pentru aproximativ 7 ore in semn de protest fata de restrictiile de gaze si electricitate. Secretarul de partid pe intreprindere, cel batut de mine, striga in gura mare sa vina Securitatea sa ma aresteze si sa ma execute. A doua zi m-am asteptat ca muncitorii grevisti sa protesteze fata de ceea ce mi s-a intamplat cu o zi inainte la Securitate. Din pacate nu s-a intamplat asa. Eram vizibil ocolit de colegii grevisti si nu mi se raspundea la salut. Am trait momente foarte grele si dezamagitoare. - Ianuarie 1989 – am cunoscut pe sotul unei college de serviciu care intentiona sa se refugieze in Vestul Europei, via Jugoslavia. Individul mi-a promis ca era de accord sa ma refugiez in Vest odata cu el. L-am si platit cu suma de 3000 de lei. La data stabilita nu s-a mai prezentat la locul intalnirii cu mine, refugiindu-se doar el, frustrandu-ma si de cei 3000 de lei. - August 1989 – un coleg de munca de-al meu, pentru ca a indraznit sa critice coruptia din intreprindere, a fost pur si simplu zdrobit in bataie de catre presedintele de sindicat pe intreprindere si securistul afiliat. Muncitorul cel batut a venit direct la mine spunandu-mi ce i sa intamplat. L-am intrebat de ce mi s-a adresat mie , mi-a raspuns: “pentru ca stiu ca dumneavoastra ati tinut tot timpul cu muncitorii”. In acel moment am simtit o furie oarba impotriva batausilor. Am incitat muncitorii, am pus mainile pe ciocane si rangi indreptandu-ne spre biroul presedintelui de sindicat si BDS unde se afla securistul. Agresorii au scapat pur si simplu pe fereastra. Asa au reusit sa se salveze! Tot cazul a fost musamalizat, in ciuda protestelor scrise si adresate autoritatilor din Craiova si Bucuresti inclusiv primului ministru de atunci, Nicolae Dascalescu. In final, bietului coleg i s a reprosat, la plangerile lui, ca sa ‘adapat la izvorul Dobre’ si ca sa asociat cu derbedei si nemernici de aceeasi teapa cu Dobre. - 26 Septembrie 1989 – am fost transferat de la Intreprinderea de Reparatii Auto (IRA) la Cooperativa Doljana din Craiova, ca Vicepresedinte. Motivul real al transferului a fost ca la IRA, pe post de simplu sudor, ma aflam intr-o pozitie ideala pentru critici si rasmerita politica si sociala. Coop. Doljana era o institutie cu cele mai grave probleme de organizare, coruptie si nedreptati sociale. Numirea mea ca Vicepresedinte era menita sa se arate ca sunt incapabil de a conduce si pentru a fi compromis. Prin profilul ei, acea institutie se ocupa, printre altele, si de fabricarea mobilei pentru clienti individuali. Cei mai numerosi clienti ai mobilei erau capeteniile de partid si de stat, sindicat, garzi patriotice, militia si Securitatea judetului Dolj. Practic mai mult de 200 de muncitori erau imobilizati cu activitati de mobila pentru stabarimea judetului fara nici un fel de documente si plati. Au fost de notorietate primele actiuni pe care le-am luat ca Vicepresedinte. La concret, am scos, cu mana mea, afara din magazii si ateliere toate lucrarile finisate si nefinisate ale nomenclaturii locale, le-am pisat cu barosul si le-am dat foc. De data aceasta nu am patit nimic deoarece am argumentat atat la partid cat si la Securitate cu ilegalitatea lucrarilor cu pricina. Mai mult, am cerut anchetarea si pedepsirea nomenclaturistilor vinovati. Asa cum ma asteptasem, totul sa musamalizat. - 22 Decembrie 1989, seara tarziu – m-am deplasat, cu ajutorul unui automobil din Craiova, la Petrosani, Valea Jiului. In fata Primariei se aflau cca. 1500-2000 oameni. La intrarea in Primarie, m-am legitimitat cu diplomele mele de ajutor de miner si miner din perioada anilor 1970. Imediat am fost condus la consiliul orasenesc FSN, etaj 1. Unul din membrii acelui consiliu s-a dus la microfon si a anuntat ca am sosit in Valea Jiului si ca ma aflam chiar acolo, in cladirea Primariei. S-a declansat un entuziasm de mase extraordinar, aproape ca-n timpul grevei minerilor din 1977. Multimea adunata in fata Primariei imi striga frenetic numele cerandu-mi sa ies pe balcon si sa le vorbesc. Cand m-am intors de pe terasa, de unde le vorbisem celor din strada, am gasit tot consiliul FSN extrem de agitat. Imediat a inceput sa curga cu acuzatii, din partea tuturor membrilor FSN, pe motive ca eram extremist si ca ignorasem punctele de vedere ale celorlalti membri in frunte cu presedintele FSN. Ce mai, a avut loc o adevarata razmerita impotriva mea cu acuzatii de tot felul si in special aceea ca timpul de atunci nu se mai potrivea cu cel din 1977 si ca minerii s-au schimbat si ei. Am parasit acel FSN mergand la unul din cumnatii mei din orasul Vulcan. Imediat l-am contactat pe unul din fruntasii mineri grevisti din 1977, domnul Iacob Dumitru, cu care am hotarat sa mergem la TV nationala din Bucuresti. - 27 Decembrie 1989, TV nationala, Bucuresti – de aici, atat eu cat si fostul meu coleg grevist din 1977, am lansat aceleasi propuneri de actiune imediata in spiritul celor zise de mine, cu cateva zile mai inainte, de pe terasa Primariei din Petrosani catre multimea din strada. - imediat, dupa iesirea mea la TV nationala, au inceput atacurile la adresa mea atat la postul TV national, in unele ziare centrale dar mai ales in cele locale din Valea Jiului si chiar Craiova. Eram contestat ca as mai reprezenta interesele minerilor din Valea Jiului si acuzat ca am urmat cursurile de la Stefan Gheorghiu si chiar, in mod periculos, ca eram un terrorist ceausist. Eram uluit dar mai ales scarbit de acuzatiile care curgeau in valuri la adresa mea. Asadar, Constantin Dobre - eroul de ieri al Romaniei a devenit peste noapte un ceausist terrorist. Ca urmare a calomniilor si acuzatiilor false prin intermediul mass media, pe 31 Decembrie 1989 mi s-a cerut demisia de la Cooperativa Doljana din Craiova. - primele 2 saptamani ale lui Ianuarie 1990, la mine acasa in Craiova – eram deja somer, complet dezolat si amenintat telefonic cu moartea, zi si noapte. Chematorii se dadeau cand mineri cand simpli „oameni ai muncii”. Practic nu-mi puteam linisti familia(fiu si sotie). Unii, fosti colegi de munca si chiar vecini stateau cu schimbul in casa noastra pentru a ne apara in caz de nevoie. Ce nu intelegeam eu atunci era cunoasterea numarului meu de telefon de catre chematorii amenintatori. Numarul meu de telefon era indexat la ex directory. Luand legatura cu operatoarea de serviciu de la telefonia centrala din Craiova, mi s-a spus ca chematorii erau atat din Craiova cat si din Valea Jiului. Ei i s-a cerut, de multe ori, sa furnizeze si adresa mea, dar ea a refuzat ferm sa le-o dea. Operatoarea a opinat ca numai Securitatea a avut acces la numarul meu de telefon si ca nu era convinsa ca s-a stopase ascultarea convorbirilor mele telefonice. Asta m-a nelinistit si mai mult. - 16-18 Ianuarie 1990, acasa la mine in Craiova – au inceput sa curga cu telefoane din Valea Jiului, apeland la mine sa ma alatur minerilor ce intentionau sa se deplaseze la Bucuresti pentru a apara FSN-ul si pe Ion Iliescu. La auzul meu hotarat de a nu ma alatura marsului catre Bucuresti, motivand ca nu este treaba lor sa se amestece in luptele politice si ca cei care pusesera mana pe putere erau fosti complotisti si tradatori de tara – au inceput sa ma injure mai vartos si sa-mi adreseze aceleasi amenintari cu moartea, de data aceasta schimband folclorul acuzatiilor care acum variau in aria fascismului si tradarii de neam si tara. In ciuda amenintarilor de tot felul i-am implorat insistent pe chematorii mei telofonici, din Valea Jiului, sa nu se lase manipulati de noii guvernanti FSN-sti. Dupa cum bine se stie, in lunile ianuarie si februarie 1990 au avut loc primele interventii, nefericite si total manipulate, ale minerlor din Valea Jiului in Bucuresti si in sprijinul FSN-lui. - Aprilie 1990, am facut greva foamei in fata Mitropoliei din Bucuresti, protestand impotriva fruntasilor FSN, acuzandu-i ca manipulau fara jena si scrupul minerii din Valea Jiului in scopuri politice si jocuri de putere. Spre seara acelei zile s-a asezat in fata mea un individ, batos si agresiv, imbracat in costum impecabil si pantofi bine lustruiti, care a pretins ca este un consilier a lui Ion Iliescu, amenintandu-ma furios cu degetul aratator ca tocmai ce se luase legatura cu unii reprezentanti, din Bucuresti, ai minerilor din Valea Jiului sa vina si sa ‘discute’ cu mine asa cum au ‘discutat’ si cu opozitia, ‘dovedit fascista’, cu care eu ma confundam prin protestul meu ‘penibil’. Daca nu intervenea un parinte, aflat in preajma, sunt convins ca individul ar fi incercat sa ma agreseze fizic. Desi aveam stari de greata si lesin, cred c-as fi facut, cu adevarat, moarte de om, daca individul ar fi indraznit sa ma loveasca. - 22 Aprilie 1990 – am fost chemat prin telefon de catre o doamna din Bucuresti, Cladirea Parlamentului din Dealul Mitropoliei (de unde mi se cunostea numarul meu de telefon din Craiova?) si mi sa spus ca eram invitat la Bucuresti pentru discutii cu Virgil Magureanu, la data de 25 aprilie 1990. Intalnirea a fost fixata, dimineata, la Consiliul FSN din Dealul Mitropoliei, camera 39, etaj 1. Mi sa mai precizat ca voi gasi la intrare o nota de serviciu pentru permis de intrare semnata de Virgil Magureanu. Asa a fost. Pastrez si azi, in original, acea nota de serviciu, semnata de V. Magureanu. Il cunosteam foarte bine pe Virgil Magureanu, incepand cu anul 1981, atunci cand am inceput studiile la Stefan Gheorghiu. La propunerea lui Virgil Magureanu, am facut parte din complotul contra lui Ceausescu. Magureanu mi-a oferit cartea: 'Puterea politica si sistemul social' cu urmatoarea dedicatie: "Tovarasului Constantin Dobre un modest simbol al consideratiei pe care i-o nutresc si un memento pentru idealurile noastre comune. Buc. 23.XII - 1985" Semnat: "Virgil Magureanu". In vara anului 1986, fara a fi prevenit, Magureanu a incercat, si a reusit, sa ma puna in contact cu doi spioni sovietici – spioni care m-au invitat in URSS. Imediat am fost arestat de catre Securitate si investigat despre acel contact. Deoarece eram nevinovat si mintind ca Magureanu mi-ar fi inlesnit acel contact cu rusii, Securitatea mi-a aratat o fotografie in care se aflau Magureanu impreuna cu cei doi spioni. Tot atunci, securistii au afirmat ca Magureanu era omul lor dar ca „juca pe mai multe fronturi”. Daca la inceput am fost intimidat cu amenintarea, citez: „Sa nu indraznesti sa devii port – drapelul opozitiei Ruznagoo – Jidanesti din tara asta, ca tandari te facem!”, in final securistii mi-au cerut sa dau curs invitatiei spionilor rusi iar la intoarcerea din URSS sa-l informez atat pe Magureanu cat si pe ei – securistii. Am refuzat propunerea securistilor si niciodata nu am calatorit in URSS. Foarte alarmat, l-am contactat pe Magureanu si i-am spus tot ceea ce mi s-a intamplat la securitate. Magureanu n-a dezmintit ce mi-au spus securistii (ca el era omul securitatii si ca juca pe „mai multe fronturi”) si nici n-a comentat despre fotografia in care el aparea impreuna cu cei doi spioni. In schimb, pentru a ma linisti, Magureanu mi-a promis ca voi conduce, impreuna cu el, noile Servicii Secrete din Romania. Aproape de sfarsitul anului 1987, Magureanu mi-a facut cateva confesiuni extraordinare, anume: complotistii se aflau cu un pas inaintea „securitatii, loiala lui Ceausescu”; erau semnale certe de simpatie si dorinta de actiune, la cauza complotistilor, din partea „acelor ofiteri ai securitatii” care erau la curent cu „situatia geo-politica si strategica a noilor realitati”; complotistii erau „ghidati si sprijiniti” din afara; se hotarase deja, „la porti inalte”, ca cuplul Ceausescu sa fie executat iar membrii CPEx si „varfurile Securitatii” sa fie bagati la puscarie; complotistii vor organiza prinderea Ceausestilor iar Magureanu, personal, v-a asista la executia cuplului Ceausescu; „pretul” care trebuia platit, pentru preluarea puterii, se rezuma „doar” la transmiterea celor mai senzitive documente catre „cei din exterior” si desfiintarea imediata a acelor structuri ale securitatii care „ingreunau” colaborarea cu cei ce ofereau „ajutorul”; se hotarase cine vor fi noii conducatori ai Roamaniei, anume: Ion Iliescu – Presedintele Romaniei, Nicolae Militaru – Ministrul Fortelor Armate, un cadru universitar cu numele de Roman – Prim-Ministru al Romaniei, Virgil Magureanu – noul sef al Serviciilor Secrete din Romania; „lucrurile erau atat de avansate” incat complotistii nu trebuiau sa faca nimic altceva decat sa stea linistiti si sa astepte „semnalul” sprijinului extern pentru a prelua puterea. Pana la „semnalul” din exterior, Magureanu m-a sfatuit sa-i tin „ocupati” pe securisti si sa astept „linistit” in Craiova „semnalul” extern si intre timp sa „strang in brate cate-o fatuca”. Inca din iarna anului 1986, Magureanu a insistat sa cer sa fiu incadrat in Securitate sau in Consiliul Central de Control Muncitoresc – „acolo unde noi (citeste: complotistii - nota mea) credem ca ai putea servi cauza noastra” – imi zicea atunci Magureanu. - 25 Aprilie 1990 – reintalnirea mea cu Virgil Magureanu. Dupa aprox. 20 de minute de asteptare, am fost poftit in biroul lui Magureanu. El a vrut sa dea mana cu mine si sa ma imbratiseze ca pe un vechi prieten insa eu i-am refuzat salutul lui ‘fratesc’. Ma rog, Magureanu a continuat sa-mi spuna ca era la curent cu situatia mea inclusiv ‘altercatiile mele cu minerii din Valea Jiului’ si ca va incerca sa ma ajute. I-am taiat vorba si l-am intrebat brusc, de unde imi cunostea numarul meu de telefon din Craiova si despre ‘altercatiile’ mele cu minerii din Valea Jiului. Virgil Magureanu mi-a zambit,si chiar a ras, spunandu-mi direct ca ar fi fost o mare greseala daca un om ca mine, cu atata capital politic anticeausist, ar fi ramas nesupravegheat indeaproape dat fiind faptul ca el cunostea foarte bine despre priza mea la masele de mineri dar mai ales aversiunea mea, de neinteles pentru el, fata de FSN. L-am acuzat deschis pe Magureanu despre manipularea fara scrupul a minerilor din Valea Jiului in scopuri politice si de putere. Magureanu a devenit grav si usor incruntat, amenintandu-ma, fara ocolisuri, ca nu-mi va permite sub nici o forma reinstalarea mea in fruntea minerilor din Valea Jiului. Magureanu a tinut sa-mi precizeze si sa nu uit ca era o perioada fierbinte, de lupta ‘care pe care’ si cand se putea ‘muri usor’. Magureanu a mai adaugat ca el ii cunoastea pe noii leaderi de sindicat ai minerilor din Valea Jiului si ca dupa parerea lui acestia actionau cu adevarat pentru binele minerilor. Magureanu mi-a spus textual ca ‘minerii din Valea Jiului sunt pe maini bune’ – o foarte cunoscuta fraza de sorginte KGB-ista. Am ramas pur si simplu perplex si chiar in fata lui mi-am facut semnul crucii. Dupa semnul meu cu crucea, Magureanu a izbucnit pur si simplu in hohote de ras isteric. Avea lacrimi in ochi! Eram incremenit! Spre sfarsitul intalnirii, Magureanu m-a luat dupa umeri si mi-a propus, dintr-o data, sa devin ofiter SRI, justificand astfel oferta ce mi-o facuse, la Stefan Gheorghiu, in timpul legaturilor noastre conspirative. I-am spus lui Magureanu ca eram gata sa accept dar cu conditia ca mai intai sa vad dosarul meu, al lui si ale celorlalti complotisti – dosare intocmite de catre Securitate. Magureanu mi-a spus ca nu puteam vedea dosarul lui si ale celorlalti complotisti deoarece le predase lui Ion Iliescu si ca nici dosarul meu nu-l puteam vedea, „deocamdata”. Magureanu m-a asigurat ca dosarul meu era „unul dintre cele mai voluminoase” si ca din dosarul lui si al meu „rezulta” ca adevaratii nostri „satrapi” au fost Nicolae Ceausescu si generalul de securitate Macri Emil. Probabil convins ca voi accepta sa intru in SRI, Magureanu mi-a cerut sa-l asasinez pe Macri Emil, citez: „poti sa faci cu el ce vrei!” Stupefiat si furios ca eram invitat sa comit un asasinat politic, am replicat astfel: „Eu nu pot si nici nu vreau sa-l impusc pe Macri, asa cum ai facut tu cu Ceausescu. Lasa justitia sa faca dreptate.” Zambind, Magureanu mi-a zis, citez: „Draga, Macri stie prea multe. Este in interesul nostru sa nu vorbeasca. Eu nu ti-am cerut sa-l impusti. Ii tai medicamentele si daca nu cedeaza atunci il gazezi in duba care-l plimba pe ruta inchisoare - tribunal”. Furios, i-am spus lui Magureanu ca mie nu mi-era teama de potentialele dezvaluiri ale lui Macri pentru ca eu nu m-am aflat in serviciul nici-unui serviciu secret din aceasta lume. Refuzand categoric sa-l omor pe generalul Macri Emil, i-am cerut lui Magureanu sa lamurim pe loc atat relatiile noastre din perioada conspirativitatii. Magureanu m-a dezarmat, pur si simplu, cu urmatorul raspuns, citez: „Eu mai stiu, draga, ce spuneam la acea vreme!” La despartire, Magureanu n-a uitat sa-mi aduca din nou aminte ca erau „vremuri foarte tulburi” in care se dadea o lupta apriga, „care pe care”, si ca „se poate muri foarte usor”. In aceeasi zi, seara, l-am sunat pe Magureanu, din Gara de Nord Bucuresti, si l-am informat despre refuzul meu de a intra in SRI. Magureanu mi-a spus ca nu se astepta la un raspuns negativ din partea mea adaugand in final ca nu aveam caracter. Am inchis telefonul fara sa inteleg, chiar si pana acum, logica d-lui ‘profesor’ privind lipsa mea de caracter de a refuza sa fac parte din SRI. - Revenind in Craiova, dupa convorbirea cu Magureanu – in urmatoarele 2-3 saptamani l-am cautat la telefon si am reusit sa-l gasesc si sa stau de vorba cu unul din fostii mei colaboratori din timpul grevei minerilor din 1977, domnul Constantin Gradinaru din Uricani, punandu-l la current cu reala si confirmata manipulare a minerilor de catre SRI cu sprijinul noilor leaderi de sindicat ai minerilor, rugandu-l totodata sa-si foloseasca toata energia pentru raspandirea printre mineri a ceea ce eu ii spusesem. Domnul Gradinaru mi-a promis ca-mi v-a duce cuvantul printre mineri dar m-a avertizat ca la nivelul mass media din Valea Jiului se reusise, in mare masura, discreditarea mea cu acea bine cunoscuta zicala de atunci ca ma dadusem cu fascistii si vanzatorii de tara. Gradinaru chiar m-a intrebat sa-i raspund sincer daca era adevarat zvonul raspandit despre mine. Desigur ca am negat si chiar am insistat mult pe argumentele dezastrului de imagine a minerilor in istoria Romaniei daca vor face jocul manipulatorilor. M-am despartit de convorbirea telefonica cu nea Gradinaru cu sentimentul clar ca eram crezut si apreciat pentru viziunea si grija mea fata de minerii din Valea Jiului dar mai ales cu ferma convingere ca fostul meu coleg grevist nu putea preveni aproape cu nimic manipularea de viitor a minerilor. - Mai 1990 – la cererea mea de angajare, am fost primit in audienta de catre domnul C-tin Tunsanu, Director de cadre la Ministerul Afacerilor, Bucuresti. D-l Tunsanu mi-a marturisit ca era foarte onorat ca ma cunostea si ca aflase multe despre mine de la chiar tatal sau, fostul meu invatator din Valea Jiului. Mi s-a promis ca voi fi angajat ca archivist cu conditia sa-i furnizez o caracterizare de la Intreprinderea de Reparatii Auto din Craiova si o adeverinta de la SRI in care sa se specifice ca nu am colaborat cu Securitatea. In mai putin de o saptamana de zile am inmanat d-lui Tunsanu cele doua documente, cea de la SRI a fost furnizata de insasi Virgil Magureanu (vezi Recomandarea lui Virgil Magureanu atasata la acest document). - 25 Mai 1990 – am fost angajat pe post de archivist la Ministerul Afacerilor Externe din Bucuresti. - incepand cu data de 1 Iunie 1990 – am locuit la Hotelul Majestic, Bucuresti (pot face dovada sederii mele la hotelul Majestic cu chitantele de plata). Seara de seara m-am aflat in mijlocul demonstrantilor din Piata Universitatii. Am fost martor ocular la tot ceea ce sa intamplat acolo. - 14 – 16 Iunie 1990 – invazia minerilor din Valea Jiului in Bucuresti. Am fost cautat la Hotelul Majestic de catre 4 mineri inarmati cu rangi si topoare si 2 civili. Am avut noroc cu o doamna (facea curatenie pe etajul unde locuiam) care ma avertizat despre intentiile ucigase ale celor 6, aflati in holul hotelului si avand poza mea in mainile lor. Acea doamna m-a ajutat sa ma strecor afara din hotel prin usa din spate, de la bar. Urmatoarele 5 zile m-am refugiat in Bucuresti in casa unui fost coleg de liceu al fratelui meu decedat in Craiova. Atunci am realizat ca eram bine indexat pe listele mortii. Tot atunci am gandit, pentu prima data, despre posibile planuri de a ma refugia in Vestul Europei. - discret si cu mult tact, la MAE am inceput sa fac investigatii despre posibilitatea de a putea fi trimis ca functionar la una din ambasadele Romaniei din Occident. Am insistat pentru o tara vestica anglofona pe motiv ca fiul meu studia limba engleza. Demersurile mele au prins si in final s-a hotarat sa fiu trimis la ambasada Romaniei din Londra, ca economist. Am trait momente de dramatism cumplit pana am parasit Romania. - 16 – 30 Septembrie 1990 – la Ambasada Romaniei din Londra. In prima saptamana am crezut ca eram in siguranta aici, departe de Romania. De aceea m-am si implicat cu observatii pertinente de natura administrativa si lobby politic. Pe linie administrativa am adus de mai multe ori la cunostinta conducerii ambasadei despre nesiguranta valorilor banesti ale ambasadei. La receptiile de lobby de la resedinta ambasadorului, am insistat sa fie invitat si d-l Mititelu – seful sectiei romane de la BBC. Acest lucru a starnit mania conducerii ambasadei pe motiv ca eu nu eram diplomat si ca d-l Mititelu era clasat ca agent de influenta in favoarea Marii Britanii. In general, conducerea ambasadei avea deja viziunea ca lumea anglofona era ostila Romaniei. Am primit semnale certe ca trimiterea mea la Londra a fost o mare greseala iar la sfarsitul lunii septembrie 1990 mi-au parvenit semnale clare ca se luasera deja 2 posibile hotarari la Bucuresti. Prima, era aducerea mea imediata in Romania iar ce-a de-a doua, trimiterea mea la o alta ambasada din Africa unde ar fi urmat sa fiu ucis. Sursele mele ma urgentau sa sun pe cineva cu influenta la Guvernul Romaniei pentru a fi lasat in pace. Nu cunosteam nici-o persoana la acel nivel. Urgenta situatiei de moarte si viata in care ma aflam la care se adauga si grija fireasca pentru protejarea familiei (sotie si fiu) care se aflau impreuna cu mine m-au determinat sa cer azil politic in Marea Britanie. - 1 Octombrie 1990, noaptea, orele 4:00 am – impreuna cu familia am parasit ambasada Romaniei si am cerut azil politic si protectie autoritatilor britanice. Costica Dobre pagina din - Profil - Directory: pics pics -> Tour de France by owen mulholland pics -> Student Name pics -> January 15, 2015 Mr. Javier Rivera pics -> Chapter 16—galaxies multiple Choice pics -> Sheila k. Hoffman 607. 331. 1519 pics -> Annotated bibliography pics -> SupplySide East International Trade Show & Conference pics -> Nea national Education Association Convention Jul 01 02, 2015 Orange County Convention Center, Orlando pics -> February 2015 dms dallas Men’s Show Download 52.47 Kb. Share with your friends:
|